marți, 17 decembrie 2013

Acesta este sfârșitul?

Criza a trecut. Cel puțin pe hârtie, ar fi trebuit să treacă. Totuși, tinerii o duc greu, chiar foarte greu, și acei tineri absolvenți de facultăți, unii bine pregătiți, alții mai puțin, dar toți dispuși să muncească, acei tineri pleacă din țară. Au stat, au strâns din dinți, au încercat toate variantele până când au ajuns la concluzia că NU SE POATE. Da, nu se poate, nu merită, nu există nicio luminiță la capătul tunelului. Trebuie să plece, trebuie să iși creeze o stabilitate în viață, să poată să-și întemeieze o familie, să-și găsească o locuință și să facă copii. Acest lucru este aproape imposibil în societatea de azi, în condițiile de instabilitate și criză morală în care am ajuns. 

Politica a eșuat, nu mai are șanse de redobândire a încrederii. Sportul e la pământ. Educația e tot mai proastă. Sistemul medical merge tot în jos. Justiția greoaie, partinitoare și coruptă. Nimic, dar absolut nimic nu mai merge în România. Acum, la sfârșit de 2013, am "reușit" să ne pierdem chiar și speranța.

  

Înregistrăm un nou abis în România : a murit chiar și speranța


Ce este protestul de stradă? O formă de exprimare (liberă) care a căpătat amploare în ultimii 3-4 ani pe tot mapamondul. Evident și la noi. Dacă e bine sau nu, dacă asta s-a vrut sau nu, e o altă discuție. Dar orice protest de stradă are nevoie de lideri, are nevoie de motive, de un scop, de negocieri și de soluții pertinente și eficiente propuse. Protestul care se bazează pe ideea că toți sunt proști este sortit eșecului, și totodată foarte ușor de manipulat de către cei care vor să profite din umbră. Nu este nimic altceva decât o descărcare a nervilor, fără posibilitatea reală de a identifica și implementa o soluție. Sigur, pot fi contrazis de proteste care într-un final și-au atins așa-zisele scopuri, dar îmi voi argumenta părerea imediat. 
Există protestul medicilor, al polițiștilor, al dascălilor, al studenților, al ecologiștilor, al taximetriștilor, al fermierilor, al industriașilor, protestul oamenilor de rând, protestul oamenilor deștepti și preocupați de viitor, practic există proteste în toate domeniile, izvorâte dintr-o diversitate foarte mare de motive, toate având la bază un singur lucru : lipsa interesului real pentru binele cetățeanului din partea celor aflați la putere.
Către ce ne îndreptăm cu aceste proteste? Care este viitorul plauzibil, că vom ieși în stradă de fiecare dată când nu ne va conveni ceva, vom sta zile, săptămâni, luni sau poate ani în stradă până ni se vor rezolva doleanțele? Asta este soluția

Am fost întrebat de curând ce înseamnă "societatea civilă". Am ezitat. Știu ce ar trebui să însemne, dar nu pot spune exact ce înseamnă în România. 
Acum o săptămână am luat parte la ForumulONG care s-a desfășurat în cea mai impetuoasă locație posibilă, Palatul Parlamentului (Casa Poporului). Eram foarte curios și așteptam cu nerabdare (de aproape 4 ani nu se mai ținuse acest forum) să iau pulsul sectorului neguvernamental în care și eu activez. Întâmplator, forumul s-a încheiat exact în marțea neagră a democrației românești asupra căreia sunt încă șocat și nu vreau să intru în foarte multe detalii (vă invit călduros să urmăriți emisiunea lui Moise Guran de pe TVR1 despre această zi neagră a democrației românești).

Ei bine, concluziile pe care le-am tras sunt sumbre. De fapt, sunt mai mult decât sumbre, sunt tragice
Vreau să fac întâi o precizare, pentru că există o confuzie foarte gravă : organizațiile neguvernamentale nu au rolul doar de a salva câinii vagabonzi, de a oferi sprijin și ajutor copiilor cu probleme sau de a suplini unele deficiențe ale sistemului de sănătate. Organizațiile neguvernamentale nu încearcă neapărat să salveze ceva sau pe cineva. Există un sector al ONG-urilor care se ocupă de politici publice, de bună guvernanță, de monitorizarea autorităților. Este poate cel mai important la ora aceasta în România, întrucât aici sunt cele mai mari deficiențe și, totodată, aici ar trebui să fie cea mai mare putere. Tot ce se întamplă în sănătate, în educație, în finanțe, etc., tot, absolut tot ține de buna guvernare, de deciziile politicienilor, de legi aprobate în secret noaptea târziu, de facilități fiscale, de corupție, de ineficiență, de lipsa unei viziuni pe termen lung, de dependența de UE și FMI, etc. Altfel zis, dacă cei de sus ar fi ajutați de sectorul ONG să-și facă treaba cum trebuie, cei de jos ar duce-o mult mai bine (printre altele, spre exemplu, ar fi mai putină nevoie de ONG-uri care să distribuie pachete de Crăciun caselor de copii sau care să încerce să reabiliteze un spital, ar fi o lume mai normală, sau cel puțin mai aproape de normalitatea pe care ne-am dori-o).

Sectorul acesta de vârf, cel în care e nevoie de competență și integritate, cel care ar putea controla deciziile politice, indiferent de cine e la putere, ei bine acest sector este aproape inexistent. Acest sector este compus din o mână de oameni (la propriu cred că sunt cam 2 mâini), oameni care sunt din organizații diferite, care nu conlucrează și nu reușesc să-și unească eforturile. Oameni care sunt călcați zilnic în picioare de politicienii care ii reneagă și le refuză argumentele pertinente pe care le aduc, oameni care trăiesc de azi pe mâine din datorii încercând din răsputeri să atragă atenția asupra inepțiilor și intereselor politicienilor. Da, e foarte greu să umblii "rupt în fund", să n-ai bani din care să-ți cumperi mâncare sau să-ți platești facturile și să te bați cu cei mai grei și corupți oameni din România. Și da, aparent n-ai nicio șansă. 
Fondurile venite de la UE și de la ambasade din ultimii 10-15 ani care au sprijinit acest sector sunt redirecționate astăzi către Muntenegru sau alte state în curs de democratizare, căci noi, vorba aia, am consolidat o democrație stabilă, în care sectorul ONG de politici publice și bună guvernare nu prea își mai are rostul.

Ce-ar fi de făcut? Ei bine, așa cum afirmam mai sus, nu mai există nicio speranță. Da, moare ultima, dar a murit și ea. Nimeni nu mai întrevede o rază de lumină la orizont, toți suntem pesimiști, sceptici, triști. Totuși, ce putem face de acum înainte? Fiecare face ce crede, nu cred că există un drum sigur către o normalitate pe care ne-am dori-o. Nu știu nici dacă mai putem ajunge la ea, nu știu dacă nu am pierdut deja prea mult pentru a mai încerca să recuperăm ce-a mai rămas și să construim peste. Voi spune însă care sunt cele 2 posibilități pentru ce putem face pe viitor (întotdeauna sunt mai multe, dar ne rezumăm la 2 cele mai probabile):

- Prima este foarte simplă : FUGA. Rușinoasă, chiar dacă n-am vrut să fim lași și să dezertăm, totuși, atunci când moare speranța, fuga devine o opțiune mai puțin rușinoasă. Să plecăm și noi din țară, așa cum îmi spunea un prieten recent că s-a hotărât să-și vândă tot și cu banii pe care-i adună să plece, oriunde, să facă orice, numai să nu mai rămână în România. Poate unii vor să fie fotografi, poate unii vor să își încerce norocul în Germania, Statele Unite sau în Noua Zeelandă. Fiecare cu decizia lui, cu felul de a fi, cu visele și cu încrederea în puterile proprii. Am zis că e simplă nu pentru că ar fi chiar foarte simplă; ușor nu e nicăieri, mai ales când ești nevoit să iei totul de la 0, dar e mai simplă decât  

- Cea de-a doua variantă : LUPTA. Cu cine? Cu sistemul. Punct. Cum, noi aștia călcați în picioare, fără bani, fără speranțe, noi aștia care am atins abisul, noi să luptăm? N-am zis ca e ușor, nici măcar că ar fi realizabil. Deși cred că este. Visez la o Românie în care sectorul ONG în politici publice și monitorizare a activității parlamentare să fie unit, puternic, și care să dicteze bunăstarea românilor de rând prin decizii corecte, lipsite de interese și de coruptie ale politicienilor. Da, visez, știu, poate naiv... Și dacă n-aș crede din toți rărunchii că este posibil așa ceva, nici n-aș spune ce visez, aș ține pentru mine pentru că mi-ar fi frică de apelativele de naiv și visător care mi s-ar atribui și de privirile de milă care mi s-ar arunca. Cred că este posibil scenariul în care am da mână cu mână, vorba cântecului, ne-am solidariza și ne-am uni eforturile creând o entitate integră de bună guvernare la nivelul sectorului ONG, una care să aibă scopul de a face schimbări, de a pedepsi erorile, de a preda justiției orice act de corupție sau trafic de influență, pentru ca aceasta să-l pedepsească imparțial. Una care să nu atragă atenția asupra greșelilor, ci care să le prevină. Una care să nu fie nevoită să iasă în stradă neputincioasă cu o pancartă în mână, ci care să câștige susținerea poporului (da, acesta îndobitocit și căruia nu-i pasă de ONG-uri) și să o exercite ca o presiune reală și eficientă.  

Ce ar însemna unificarea societății civile în domeniul bunei guvernanțe? Ar însemna rezolvarea problemelor înainte ca ele să apară. Cum ar fi dacă nici nu s-ar mai propune sau nu ar mai trece acele legi tâmpite, imorale sau antiromânești, daca ne-am obișnui să știm că există un reprezentant al societății civile, un "expert" integru care urmărește DOAR interesul cetățeanului? 

Dacă acei oameni care astăzi aproape mor de foame făcând din pură pasiune muncă în folosul comunității, bătând zilnic la porțile parlamentului și trăgând constant semnale de alarmă care sunt ignorate, dacă aceștia s-ar uni într-un efort comun și ar obține atât sprijinul comunității cât și recunoașterea autorităților?

Nu este un vis. Nu este o utopie, nu este ceva ridicol, haios sau pueril. Nu trebuie să ne raportăm la ce există azi, nu trebuie să considerăm limitele de astăzi ca fiind trasate pentru eternitate. Timpul oricum va trece, vom îmbătrâni, copiii ne vor crește, iar în ritmul ăsta, țara se va duce dracu'. Dacă nu fugim, dacă nu dezertăm, suntem datori să urmarim un vis, să avem o viziune,  încercăm!

vineri, 22 noiembrie 2013

Ineficiență. Corupție. Incompetență. Așa, și?


Lasă-mă frate, ce-mi pasă mie de chestiile-astea? Mai “frec menta” un pic azi că doar e vineri, diseară mă duc în oraș cu niște prieteni la o bere și poate mergem în club, ca e party azi. De-asta nu mai pot eu, de Asociații și Organizații? Oricum toți fură și toți sunt cu partidele și chestii de-alea, crezi că eu nu știu?

Astea sunt reacțiile în general ale tineretului de astăzi la orice discuție legată de societatea civilă. Din când în când ieșim în stradă, că vorba aia, e mișto, mai socializam, ne mai vede lumea, e și pentru o “idee bună”, dar în rest ne vedem de viața noastră și ne mirăm când mai auzim de câte o lege nouă care e ilogică sau ne amuzăm trist când auzim de încă un parlamentar anchetat pentru corupție, fraudă sau trafic de influență. Și se mai aude din când în când cineva zicând ceva de genul “ba da nimeni nu face nimic mă, fac ăia de sus tot ce vor!”. 

Când zici în mintea ta “lasă să facă alții”, la care “alții” te gândești mai exact? La tinerii competenți care au plecat deja din țară sau la cei care abia așteaptă o șansă să dezerteze? Sau crezi că o să se rezolve de la sine problemele, că mafia o să moară de foame și o să dispară, că poate corupția va pieri de la sine?


Statul Român are 10.700 de km de cale ferată, din care vrea să “privatizeze” (ne-am săturat de cuvântul ăsta) 1.500 de km. Pe de altă parte, CFR Marfă înregistrează un profit negativ de 100 de milioane de euro pe an, în timp ce salariul fix al directorului general este de 42.750 lei (fără prima de consiliu de administrație care e încă 10.800 lei pe lună și fără alte sporuri de conducere, etc.).

În altă ordine de idei, ca să nu ne raportam la Anglia, Germania, Olanda sau Franța, vecinii noștri unguri, bulgari sau polonezii, un pic mai departe, au legislații care să impiedice vânzarea terenurilor agricole către străini (trebuie să fie rezident de minim 5 ani). La noi există în dezbatere o lege “antiromanească” așa cum o caracterizează fermierii noștri și toți cei implicați în agricultură, prin care ne vindem deliberat țara străinilor (în speță, terenul agricol), în condițiile unei crize de alimente ce se prefigurează în 10-15 ani. Practic, vom fi sclavi pe pământul nostru și vom cerși mâncare de la străinii care ne vor stăpâni.

Da, serios, tu crezi că mie-mi pasă de așa ceva? Cine știe unde-o să fiu eu peste 10 ani, hehe.. Și, chiar dacă mi-ar păsa să zicem, ce poți face? Oricum nu poți face nimic.
Ignoranța și lipsa de atitudine reprezintă tot o acțiune, este o acțiune dată de lipsa de implicare, este motivul pentru care nu se produce schimbarea, este opusul luptei pentru însănătoșirea sistemului.

Uitați-vă la un copil de 3-4 ani când se joacă și e fericit. Uitați-vă la inocența lui și gandiți-vă că vă va acuza, sau deopotrivă, vă va mulțumi pentru cum va arata România când va ajunge de vârsta voastră.
Gândiți-vă că indiferent dacă veți trăi în Canada, Suedia sau Australia, întotdeauna veți dori să fi trăit în România într-o societate sănătoasă, fără corupție, nepotism și incompetență. Gândiți-vă că odată ați fost mândru că sunteți român și acum aveți șansa să contribuiți la o schimbare istorică a destinului României.


Gândiți-vă câți tineri ar vrea să facă această schimbare, câți tineri s-ar întoarce în țară, cât de mult s-ar schimba societatea, mentalitatea, traiul de zi cu zi. E momentul sa formăm  bulgarele  de zăpadă  și  să-l împingem la vale. Forța acestuia va fi indestructibilă și va realiza mai mult decât vă puteți imagina!
Nu doar banii și grija zilei de mâine contează. Și culmea, nici nu e așa de greu. Trebuie doar să VREI și să FACI ceva! TU trebuie să te implici! Și TU contribui la cum o să arate România peste 10 sau 20 de ani. Și TU scrii istoria, fie că te implici, fie că nu.
Susține, distribuie, comentează, implică-te! Viitorul e aproape! 

                               Îndrăznește să crezi în schimbare!




miercuri, 13 noiembrie 2013

Daca nu-ti dai seama ce se intampla in jurul tau, nu esti destul de atent!

Fac parte din generatia capitalista. M-am nascut in comunism, dar la revolutie aveam o varsta prea frageda pentru a putea intelege ce se intampla in jurul meu cu-adevarat. La drept vorbind, nu multa lume a inteles pe moment care era miza revolutiei si cine au fost cei care au profitat cu-adevarat de lovitura noastra sangeroasa de stat. Am crescut jucandu-ma inca in aer liber, am trecut de la profesori severi si de “moda veche” la profesori trendy si la moda care fumau cu elevii la coltul scolii. Am simtit din postura de copil  avantajele si dezavantajele capitalismului, separarea claselor sociale din cauza banilor si explozia viicilor si a libertatilor. Am trecut de la a cauta 50 de bani pentru paine la a cheltui 35 de euro pe o masa intr-o statiune exotica. Am calatorit prin tara si prin lume, am vazut, am invatat si am trait multe.

Analizand retrospectiv la rece, perioada 2009-2013 a fost foarte grea din punctul de vedere al tanarului absolvent care inclina tot mai mult sa plece din tara, sa incerce sa gaseasca implinirea, in primul rand financiara, pe alte meleaguri. Multi tineri au "dezertat" si au ales sa-si faca un viitor in alte tari. In timp ce perioada 2004-2008 a fost cea mai “fericita” pentru romani, perioada care a urmat a fost ca un dus rece pentru toata lumea pentru ca ne obisnuisem sa muncim mai putin si sa castigam mai mult. Trecerea de la o extrema la alta a fost un soc puternic pentru toata lumea, dar tinerii capabili au avut poate cea mai puternica tentatie de a pleca din tara. “N-ai ce face” parea sa se citeasca in ochii fiecarui absolvent care incerca sa se integreze pe o piata a muncii insuficienta si unde era platit mai putin si trebuia sa munceasca mai mult. 

S-a furat... si s-a furat mult. S-a trait bine, s-au satisfacut capricii, s-a facut risipa, s-au rulat bani, lumea a fost fericita, dar s-au furat banii publici. Simtim asta si azi si o sa mai simtim ani buni. S-a si muncit, dar putin, mult prea putin pentru cati bani s-au cheltuit, pentru ce contracte umflate s-au incheiat cu statul. Mult mai putin decat in perioada 2009-2013. 
Dar treptat lucrurile par sa se aseze: ne-am obisnuit cu faptul ca e greu, cu lupta pentru un trai mai bun, cu nesiguranta locurilor de munca. Nu ne place, dar n-avem incotro si oricum, lucrurile par sa mearga mai bine, fie si doar si cu o imbunatatire de  1%. Dar ge garantie avem ca vom fi condusi bine, ca altcineva va avea grija sa nu se mai fure, ca poate si coruptia se va elimina de la sine?


Ma uitam la un discurs la Ted al unui luptator pentru eliminarea coruptiei in Trinidad Tobago, un stat din America Centrala, al carui punct de pornire in cruciada sa a fost o statistica oficiala care indica ca 66% din banii publici sunt furati sau cheltuiti degeaba. Ei bine, la noi nu cred ca este asemenea procentaj, dar probabil ca 25% din totalul banilor publici cheltuiti sunt cheltuiti degeaba (fie din supraumflarea cheltuielilor de achizitii sau servicii, fie din prostul management  si viziunea incoerenta de dezvoltare). Am cautat pe Google informatii aparute in presa despre evaziuni fiscale sau furturi din bani publici pentru ultimele 6 luni si am fost socat sa vad ca suma totala a acestora este de aproximativ 1 miliard de euro. Este o suma uriasa, dar ne-am obisnuit asa de mult sa ignoram aceste informatii incat parca trec pe langa noi de parca ar fi vorba despre o alta tara.
Avem exemple de primari precum Mazare, Vanghelie sau Gheorghe Stefan, deputati, senatori, ministri in jurul carora exista certitudinea publica generala ca “au furat” si care isi continua activitatea de zece ani fara ca nimeni sa nu-i traga la raspundere. Avem mafie locala in fiecare municipiu mai mic, care este subordonata mafiei de la judet. Avem coruptie la tot pasul, avem nepotism, incompetenta, ineficienta.

Ce voiam sa spun este ca viitorul nu arata deloc bine, ne aflam intr-un moment important al istoriei postcomuniste a Romaniei in care putem schimba macazul, in care putem crea premisele unei schimbari “sanatoase”. Daca ar fi sa facem un grafic al calitatii in invatamant, in sanatate, in institutiile publice, in aproape orice din Romania pentru ultimii ani, am observa un traseu descendent. Ne-am obisnuit sa spunem “asta e” pana-ntr-acolo incat nu mai avem sperante de mai bine, nu mai credem ca poate lupta nimeni impotriva coruptiei, a incompetentei si a ineficientei din administratia publica.

Dar, se poate! Exista premisele crearii  unei schimbari, exista dorinta crescanda de a elimina coruptia, de a conduce autoritatile publice chiar in interesul cetatenilor. Exista tot mai multe proteste de strada, vocea tinerilor parca incearca tot mai mult sa se faca auzita. Si chiar avem motive sa protestam, de la educatie la taierea padurilor si de la licitatiile publice la sistemul de sanatate, peste tot exista motive intemeiate de nemultumire si de protest. Tinerii pot face diferenta, iar daca nu-ti dai seama ce se intampla in jurul tau, nu esti destul de atent!
E momentul sa trecem de la “nu se poate” la “hai sa sustinem” proiecte de tipul Miscarea Tinerilor de Elita, sa folosim acest mediu virtual care prezinta atatea avantaje, in interesul nostru, in interesul construirii unui viitor mai bun pentru copiii nostri. Sa depasim momentul dezamagirii si al neincrederii si sa recapatam speranta, sa ne implicam in demersurile societatii civile si sa contribuim cum putem la renasterea ideii ca “SE POATE!”. Cum? In primul rand sa nu mai stam pe margine si sa aratam cu degetul, sa ne implicam catusi de putin in societatea asta civila de care se vorbeste tot mai mult. Intotdeauna pe fuga, intotdeauna suparati, agitati, cu gandul la grija zilei de maine, nu realizam de fapt ca Viitorul de maine e de fapt prezentul de azi!



Viitorul e aproape! 

miercuri, 10 aprilie 2013

Un ong diferit de alte 100 de ONG-uri cu aceeasi tema

Miscarea Tinerilor de Elita este o asociatie non-guvernamentala recent infiintata. Desi ideea asociatiei a aparut de aproape 1 an, diferite obstacole si impedimente au amanat demararea activitatilor acestui ONG. Desi scopul este unul din ce in ce mai des intalnit in randul miscarilor civice, se diferentiaza fata de ce exista astazi in societatea civila romaneasca. Multi isi propun, multi spun ca vor sa faca lucruri admirabile, imaculate, dar din pacate de la a vrea la a face e diferenta mare.
Pe o piata dominata de interese politice, finantata cu bani grei si plina de publicitate selectiva, reusita unei asociatii curate, fara angajamente sau promisiuni politice, fara sustinatori si formatori de opinie plantati de un partid, pare imposibila. Si totusi nu este. Cu cat mai greu este un lucru de realizat, cu atat mai multe satisfactii ofera. O asociatie cu scop nobil, patriotic, civic, chiar nesustinuta financiar de cineva anume poate reusi daca depasim bariera psihologica a acuzatiilor gratuite, malitioase cu privire la intentiile unei asemenea initiative. Chiar se poate sa facem proiecte pentru interesul romanilor, si nu interesul personal. Chiar se poate sa reunim in acelasi spirit patriotic tinerii capabili, integri, care ne impartasesc ideile si care cred ca schimbarea incepe de la fiecare. Redau mai jos un document al Miscarii Tinerilor de Elita :

                  "Ce e nou in MTE? Cu ce difera fata de alte 100 de ONG-uri care urmaresc scopuri tangentiale sau comune?
Miscarea Tinerilor de Elita isi propune reunirea tinerilor capabili din toate zonele tarii pentru conceperea si implementarea unor proiecte nationale cu impact major. Desi sustinem si crearea de piste pentru biciclisti, si responsabilitatea sociala si protejarea mediului inconjurator, tinta noastra este mult mai sus, dorind sa fim o piatra de temelie in reconstructia sanatoasa a Romaniei.
Nu suntem “alti adolescenti rebeli” care-l injura pe presedinte sau blameaza un partid. Nu ne canalizam eforturile in niste proteste de strada sau in crearea de workshopuri in care sa tot dezbatem problema cainilor vagabonzi sau a alimentelor injectate. Vom actiona la nivel inalt, vom merge mai departe decat toti ceilalti care au incercat. Vom fi o forta indistructibila in fata presiunilor politice, a amenintarilor si a santajelor. Vom repara, vom construi, vom imbunatati. Scopul nostru nu este sa distrugem, nu acuzam ca totul este gresit, ca toti conducatorii sunt slabi, corupti sau gresit motivati.
Tinta noastra este o Romanie frumoasa, bogata si prospera, demna de invidiat in lumea-ntreaga pe care sa o lasam cu mandrie mostenire copiilor si nepotilor nostri.
De ce “Miscarea Tinerilor de Elita”? Pentru ca tinerii au entuziasmul de care este nevoie in a porni o lupta aparent imposibil de castigat. Pentru ca tinerii au mintea intotdeauna deschisa, creativitatea ridicata si nu in ultimul rand pentru ca tinerii nu cedeaza in fata amenintarilor, ba din contra se indarjesc si mai tare in atingerea scopurilor si idealurilor in care cred.
De ce de elita? Pentru ca e nevoie de o elita ca sa poti atinge piscurile cele mai inalte. Pentru ca numai o elita poate privi dincolo de grijile zilnice si poate tine piept unei caracatite, fara a face o teorie conspirativa. Pentru ca dintr-o elita nu se pot naste decat lucruri marete si nu inultimul rand pentru ca mediocritatea nu va schimba niciodata ceva in bine.
               Impreuna, cei 2 termeni definesc cel mai bine scopul acestei asociatii : canalizarea entuziasmului si a spiritului rebel, critic, permanent nemultumit al tinerilor in proiecte si activitati creative, constructive in slujba reconstructiei civice si economice a tarii."

Revin zilele viitoare si cu site-ul lor, pana atunci asta e pagina de Facebook - MTE .
Distribuiti daca simpatizati cu ideea si considerati ca merita. Incet-incet vom creste mari ;)

marți, 26 martie 2013

Degradare morala


 "Ai de capul meu!", "Uita-te la aia, hahaha", "Ce tare, uite la ratatii aia ce-au facut" sau "Dumnezeule, cum sa faci asa ceva?" sunt doar cateva dintre expresiile pe care suntem tentati sa le folosim urmarind stirile de zi cu zi. Celebrele "stiri de la ora 5" se regasesc de ani buni pe toate canalele de stiri, la orice ora, astfel incat abia ne mai par socante stiri de genul "si-a taiat gatul cu flexul" sau "copil de 14 ani si-a violat bunica". Ne-am obisnuit atat de mult cu anormalul incat aproape ni se pare normal. Televiziunile (si ziarele, dar televiziunile au un impact mult mai puternic) stim cu totii ca sunt iubitoare de scandal, de lucruri nefiresti, socante, lipsite de moralitate. Sunt cele care filmeaza inmormantari sau nunti, care ne prezinta cu naturalete debordanta copii lipsiti de orice urma de bun simt, care-si agreseaza verbal si chiar fizic parintii, care isca scandaluri in scoli intre parinti din cauza unor postari pe facebook. Sunt cele care ridica in slavi, desi de multe ori mascat, non-valori de tipul Becali, Bianca Dragusanu sau Vanghelie, cele care promoveaza libertatile sexuale pentru a starni controverse, care treptat treptat ne-au indus in mentalitate ca "it's ok to be gay" si alte si alte lucruri absurde cu exemple de violuri, crime, maltratari sau furturi, chiar daca nu sunt prezentate ca si exemple bune de urmat.
                                        
It's not ok to be gay! De ce sa ne impacam cu gandul ca homosexualismul, sadomasochismul, crimele sau violurile sunt normale? Eu cred ca sunt boli, sunt dereglari serioase ale societatii ce ar trebui tratate ca atare, cu dispret si renegare, care ar trebui condamnate si nu promovate, care nu ar trebui mediatizate pentru a nu starni alte posibile persoane bolnave. Societatea este foarte superficiala si foarte usor de manipulat si asa cum am mai scris si in alte postari, omul este tentat sa ia partea negativa a lucrurilor care ii sunt prezentate, a lucrurilor cu care intra in contact. Ceea ce ii este interzis sau neindicat prezinta cel mai mare pericol pentru omul de rand. Sunt de acord cu libertatea de exprimare, cu acceptarea diferitelor categorii sociale, dar nu sunt de acord cu promovarea lor, cu mediatizarea constanta a lor si indoctrinarea tinerilor si a copiilor cu idei absurde, anormale, inumane.
Parintii lucreaza din ce in ce mai mult, scoala nu mai are aspectul educativ pe care-l avea candva, mass-media si anturajele sunt focusate pe lucrurile negative si anormale. Viitorul nu suna deloc bine, directia in care ne indreptam e catastrofala dupa parerea mea, fara sa exagerez. Copiii si tinerii cresc intr-un mediu toxic, se formeaza dupa niste principii si valori radical diferite fata de cele din ultimele sute de ani. Drogurile, alcoolul, ca sa nu mai vorbesc de tigari sunt deja chestii normale in randul tinerilor. Viata sexuala prematura, inclinatia pentru activitati ilegale si lipsa de respect pentru parinti si batrani mi se pare ca s-a accentuat intr-un ritm exponential in ultimii ani.

 Nu sunt de acord deloc cu efectul pe care-l are mass-media asupra tinerei generatii in primul rand (sa nu mai zic ca sunt babele si mosii  care au inceput sa isi vanda la televiziuni povesti de dragoste si de infidelitate la 80 de ani sau tot felul de scandaluri ca "asa se poarta"). Nu sunt de acord ca in cluburile studentesti sa se organizeze seri pentru incurajarea cuplurilor de 3 persoane, sau sa se promoveze obsesiv imaginea de sexualitate intre 2 fete (pe langa emisiunile de televiziune sau videoclipurile muzicale). Nu sunt de acord ca daca voi avea o fata va creste intr-un mediu in care va fi mai mult decat normal sa isi caute o partenera de acelasi sex, nu sunt de acord sa existe riscul asta nici in cazul in care voi avea un baiat. Nu sunt de acord sa traiesc cu frica de a avea copii drogati, delicventi juvenili sau care sa nu aiba respect pentru valorile traditionale. Accept ideea de secta, de cult, de grupuri restranse de dereglati, desi ii condamn, ii accept, dar nu accept sa fie promovati dand sansa altor adolescenti sa exploateze natura rebela a adolescentului distrugandu-si viata.

Ce putem schimba? Se mai poate face ceva? Astea sunt genul de intrebari pe care incerc sa mi le pun si la care incerc sa gasesc raspuns. Mass-media nu o putem schimba, nu peste noapte, dar putem incerca incet-incet sa nu mai popularizam imagini cu non-valori, cu fernando de la caransebes sau stiri cu activitati imorale si inumane. Putem incerca sa ne unim eforturile, cei care inca mai gandesc ca mine, si sa conturam un context favorabil in care sa putem impune o pozitie a CNA de obligare la prezentarea unor stiri si emisiuni educative de catre toate televiziunile, la ingradirea dreptului de libertate a exprimarii prin izolarea stirilor imorale si inumane undeva dupa miezul noptii si prezentarea intr-un procent foarte mare a stirilor si emisiunilor educative, moralizatoare pe parcursul zilei.
Nu doar sper, sunt convins ca Romania se va schimba. Indiferent peste cat timp va fi asta, vreau sa iau parte la schimbare, vreau sa ies din randul majoritatii si sa ii regasesc pe cei care gandesc la fel sa reusim impreuna sa lasam o alta Romanie mostenire copiilor nostri.

marți, 5 martie 2013

Om cu om, nu putem pierde!

Fondul Monetar International imprumuta Romania de zeci de ani deja. Este evident ca economia noastra, in ritmul ultimilor 20 de ani, nu o sa produca destui bani ca sa supravietuim fara noi imprumuturi, si mai evident este ca nu vom avea niciodata bani sa dam inapoi ce-am luat. Atunci, de ce ne tot dau?
Relatarile celui care a incheiat acordul de aderare al Romaniei la FMI, Ministrul de Finante de la acea vreme, Florea Dumitrescu, arata ca initial, acum mai bine de 40 de ani, atat Romania cat si FMI si BIRD erau interesati de dezvoltarea economica a tarii. Investirea banilor luati imprumut avea ca scop producerea mai multor bani si returnarea imprumutului la o dobanda foarte mica, lasand in spate sectoare de industrie aducatoare de venit la bugetul statului. Desi s-a incercat initial investirea fondurilor in infrastructura, delegatia romana condusa de Florea Dumitrescu a refuzat oferta FMI si a propus imprumutarea Romaniei pentru cresterea productie, un lucru care i-a luat prin surprindere pe sefii fondului. Pana la urma au fost de acord cu propunerea venita din partea singurului stat din blocul comunist care stabilise un parteneriat cu occidentul, si astfel s.au putut construi zeci si zeci de fabrici si uzine, s-au putut prelucra resursele si s-a putut dezvolta agricultura, iar banii investiti care s-au inapoiat in totalitate pana in aprilie 89 au lasat in urma o tara cu o economie profitabila, cu locuri de munca pentru toata lumea si independenta economic. S-a incercat ruperea de FMI considerand ca schimbarea de perceptie acestui organism international va dauna foarte mult Romaniei, trecand de la o relatie de ajutorare la una de inrobire si supunere. Din pacate a fost doar o tentativa esuata de a iesi din gheara lupului.
Asa cum arata dezamagit acelasi ministru "După 1989 conţinutul negocierilor şi al acordurilor de împrumut a fost diametral opus. Aceste acorduri au avut un caracter blocant, distructiv, demolator. În analizele şi scrierile mele am caracterizat acordurile încheiate după 1989 antieconomice, antinaţionale şi anticonstituţionale.
Asemenea acorduri prevăd: se închid atâtea întreprinderi, se lichidează atâtea combinate industriale, agricole etc. Reiau aici o formulare din Acord: "Iniţierea privatizării a 50 de întreprinderi acceptabile pentru Banca Mondială" (deci nu contează părerea României??) prin aşa-numita metodă «în pachet» aceste întreprinderi reprezintă 10,7% din capitalul social al FPS". Deci întreprinderile se vând în pachet, deşi au fost făcute una câte una, chiar cu bani de la Banca Mondială."
Astazi ne-am adancit in capcana imprumuturilor, datoram in jur de 30% din PIB.ul Romaniei si continuam sa ne imprumutam. Companii de stat aproape nu mai avem, desi nu am incasat mare lucru de pe urma celor care "s-au privatizat". Ni se impun in permanenta termene si conditii de catre FMI si vrand-nevrand am ajuns sa fim subjugati financiar ca popor. Agricultura noastra este pe butuci, industria practic inexistenta, exploatarea resurselor naturale si umane este intr-un procent covarsitor instrainata. Noua ce ne mai ramane? Ne ramane o tara in care muncim ca sclavi pentru altii si in care o sa ii chinuim pe copii si pe nepoti sa plateasca datoriile tarii in care ne-au afundat conducatorii nostri. Sau poate o sa-i sfatuim sa declare razboi Germaniei si apoi sa se predea pentru a fi condusi de ei, asa cum cred tot mai multi romani pe ideea ca noi nu suntem in stare. 
Intr-o zi, nu foarte indepartata, va renaste sentimentul national in sufletele noastre. Intr-o zi, nu foarte indepartata, vom intelege ca trebuie sa muncim si nu sa furam, ca trebuie sa punem suflet si patima pentru a ajuta Romania sa renasca din propria cenusa, sa redevina un motor economic si un pion principal in economia Europei. Romania indeplinste toate criteriile pentru a ajunge o mare putere si singura problema suntem noi, romanii, care ne-am fixat niste obiective prea mici si care ne complacem in ideea ca "altii" sunt mai buni si noi suntem destinati esecului. 
Voi lupta in acest razboi, voi incerca sa recuceresc ce e al nostru, voi pune la dispozitia tarii toate resursele mele si voi incerca sa recastig mandria ca suntem romani. Putin cate putin, om cu om, ne vom aduna destui ca sa putem declansa acest razboi pe care nu vom avea cum sa il pierdem. Romania a fost intotdeauna a romanilor si asa trebuie sa ramana!


luni, 25 februarie 2013

"Înțigănirea"

          De mici copii am fost invatati sa ne ferim de tigani. Erau violenti, neigienici, cu reputatie proasta. Ne era frica de ei si aveam si un sentiment de repulsie. Incercam sa-i evitam pe cat puteam si cand le simteam prezenta in spatele nostru pe strada grabeam pasul si treceam pe partea cealalta a drumului. Sentimentul copilaresc de respingere si evitare a tiganilor s-a transformat ulterior in antipatie si ura, dispretuire si renegare. Dar tiganii s-au inmultit, au dezvoltat comunitati tot mai numeroase, o parte din ei s-au amestecat cu romanii sau macar au incercat sa devina apreciati muncind cot la cot in fabrici, ateliere auto sau comert.
Ne aflam astazi intr-un moment in care denigram si renegam tiganii, la nivel de natie. Oftam si ne umplem de nervi cand vedem ca ne fac reclama negativa in occident prin furturi si cersatorii. Incercam sa ne disociem constant imaginea de roman cu imaginea de rrom, desi pentru occidentali e prea tarziu, ne-au catalogat acum mai bine de 10 ani. Si daca stam sa analizam ca media de nasteri la femeile romance este de 1.2-1.3 iar la tigani este peste 4, in urma recensamantului si la un calcul simplu reiese ca daca la 1 milion de tigani se nasc 2 milioane de copii iar la 16 milioane de romani se nasc 10 milioane de copii, procentul tiganilor in Romania peste vreo 50 de ani va creste peste 50%. Ingrijorator, nu?

Dar altceva vreau sa analizez : ce au invatat romanii de la rromi? Dupa veacuri de convietuire fortata, dupa abuzuri nenumarate si de o parte si de cealalta, dupa incercari continue de aducere la un numitor comun, cum s-a modificat neamul romanilor, cum ne-a afectat aceasta convietuire de multe ori nedorita? Putem ignora influenta tiganilor in cultura, traditiile si gandirea romanului de rand? Pai sa ne gandim un pic cum era poporul roman acum 30 de ani si cum este astazi si ce putem pune pe seama tiganilor :

- tiganii fura. Stim cu totii, nu e un secret, nu e o noutate. Asa au trait si traiesc in continuare marea lor majoritate. Ei bine, grav este ca din ce in ce mai multi romani au deprins acest obicei. Il putem asocia si cu saracia, dar impulsul de a fura in mod evident a venit de la tigani pe care i-am vazut furand si carora am vazut ca politia sau judecatorii nu le fac nimic. S-a incetatenit ideea de "daca poti sa furi, fura, ca oricum nu te prinde nimeni". Fara acest impuls nu stiu daca am fi trecut de bariera legii asa usor.
- tiganii sunt fandositi, increzuti, parveniti. Construiesc vile cu turnulete, isi pun jante aurite la masini, poarta ostentativ bijuterii masive din aur si in permanenta se lauda cu avutia lor. Pe fondul unor imbogatiri nemeritate "peste noapte", tot mai multi romani au cazut in patima aceasta a fandoselii si laudaroseniei, incercand in permanenta sa se arate mai bogati decat sunt. Mi-aduc aminte acum vreo 15 ani cand incepuse moda hainelor de firma si a adidasilor originali Nike, circula mai in gluma mai in serios o vorba de genul "Cat ai dat ma pe X lucru?", se raspundea cu suma in cauza, dupa care urma replica "Fraiere, eu am dat mai mult!" in sensul de cine cheltuieste cel mai mult e mai smecher. Aceste atribute nu le regasim in tarile vestice unde oamenii traiesc relativ modest, chiar daca au o avutie marisoara in spate, unde vedem masini simple pe autostrazi, spre deosebire de la noi unde pe autostrada tot a 5-a masina valoreaza mai mult de 40.000 de euro. Romanii au inceput sa-si construiasca in comune si sate case impetuoase, nefinisate dar cu multe nivele si multe camere, ei locuind de fapt in casuta mica si veche din spate. Isi cumpara masini si apartamente scumpe in rate, pentru a se arata ca si oameni avuti, neavand de fapt bani pentru impozite si asigurari. Exemple sunt multe si nu are rost sa continui, ideea e ca pana nu au inceput tiganii sa se afiseze cu celebrele Mercedes negre si cu bijuterii si palate, nici romanul de rand nu simtea nevoia de a se lauda cu o avutie pe care nu o stapanea.
- fara a izola ca unic factor, influenta tiganilor in randul mahalalei nu poate trece neobservata : incultura tot mai pronuntata in randul oamenilor simpli, semintele din fata scarii de bloc, injuraturile la tot pasul, scuipatul pe jos sau mizeria de pe strada sau din scarile de bloc sunt doar cateva exemple ale influentelor tiganesti in comportamentul romanilor. Din pacate toate sunt necivilizate si contribuie la etichetarea poporului roman de catre orice turist care ne calca granitele.
          Observati ca nu am mentionat manelele mai sus pentru ca nu muzica in sine poate constitui un motiv de judecare a unei comunitati, ci activitatile pe care acea comunitate le are in comun. Parte din caracteristicile negative ale acestei comunitati le-am mentionat totusi.
          Dar la naiba, tiganii nu pot avea numai caracteristici negative, sigur au si aspecte pozitive. Am invatat lucruri bune de la ei? Am reusit sa si profitam de pe urma acestei convietuiri, sau ne-am limitat la "caderea in pacat" luand doar lucrurile negative? Pai sa vedem care este plusul tiganilor, care sunt partile lor bune : tiganii reprezinta una dintre cele mai sufletiste natii, in care familia si onoarea familiei se ridica deasupra oricarui impediment. Sunt in stare sa intre la inchisoare cu zambetul pe buze daca prin asta isi protejeaza copiii, fratii sau alte rude. Nu se vand unul pe altul si au o integritate demna de invidiat. Aceasta calitate a lor din pacate nu a contaminat poporul roman, care este recunoscut in intreaga lume drept un popor de oameni rai, individualisti, egoisti, care si-ar vinde si cel mai bun prieten pentru un castig in plus. Am auzit multe povestiri despre romani plecati in strainatate care si-au sapat colegii romani in firmele unde lucrau, care au incercat sa ii inlature pe romani dintr-o frica bizara de concurenta. Noi am inventat expresia "frate, frate, dar branza-i pe bani" neavand sentimentul familial foarte bine dezvoltat, nefiind cei care-si ajuta aproapele dezinteresat. Daca vedem un roman asaltat de 2-3 tigani pe strada nu intervenim de frica sau din orice alt motiv. In schimb un tigan asaltat chiar de 10 romani va primi sprijin din partea oricarui alt tigan se afla intr-o vaga proximitate, dintr-un instinct de autoaparare a natiei pe care noi nu-l avem. Romanii sunt permanent nemultumiti, ingrijorati, suparati si se descarca pe "capra vecinului" de fiecare data cand are ocazia, nu avem sentimentul de unitate nici in interiorul familiilor, nici la nivel de comunitate sau popor. Intotdeauna ne plangem ca numai la noi se poate intampla cutare lucru, ca noi suntem cei mai oropsiti oameni de pe pamant, ca noi avem cele mai multe necazuri si peste tot in rest e lapte si miere si gasim in asta o scuza pentru a face rau aproapelui, pentru a fi egoisti si a ne pasa doar de noi.

          Tragand linie, putem spune ca influenta tiganilor in societatea romaneasca este predominant negativa, ca asemenea unui copil caruia ii este spus sa nu faca ceva, exact ce nu trebuia am facut adica i-am acuzat pe tigani ca fura, cersesc, scuipa, injura, sunt fandositi si alte si alte caracteristici negative, dar totodata le-am introdus incet incet in comportamentul romanului de rand, romanului simplu usor influentabil. De acolo, pana la a se inradacina in comportamentului tuturor romanilor nu mai e decat un pas si la ritmul schimbarilor din ultima perioada, nu va mai trece foarte mult pana ne vom "intigani".

joi, 21 februarie 2013

Sportul si calculatorul


Am crescut in generatia calculatorului, am copilarit in perioada in care a aparut 2D-ul pentru ca mai apoi jocurile 3D sa revolutioneze piata. De la jocurile pe televizor cu diskete, la nintendo si mai apoi GTA 1 sau Fifa 96 de pe calculator, am avut parte in copilarie de multe jocuri virtuale. Cu toate astea, in weekend mai ales, nu reuseam sa prind loc sa joc fotbal pentru ca erau in permanenta 4-5 echipe deja facute. Terenurile de basket erau pline, si cei mai mici care nu prindeau loc pe terenuri se jucau pe maidanul de langa. Nu exista saptamana in care sa nu ne jucam de 2-3 ori "de-a v-ati ascunselea", sotronul, 7 pietre sau alte jocuri fara minge. Nu concepeam sa nu facem miscare si zbarnaiam sa iesim afara sa ne jucam. Da, aveam acasa Super Mario, Ninja, Duck Hunter, NFS 1 sau Fifa, dar poate si din prisma faptului ca nu ne puteam juca in retea, internetul nefiind la nivelul de astazi, nu ne limitam la jocurile virtuale, ba din contra, ele erau secundare in activitatea de distractie din copilarie. 
        Mai tarziu am urmat o clasa de mate-info in liceu si am descoperit cat de interactiva si de incitanta poate fi programarea, dar nu am ales sa ma duc la facultate pe domeniul IT constient fiind ca voi petrece enorm de multe ore in fata calculatorului. Astazi, cand vad piata IT in ce expansiune este, pe undeva parca imi pare rau, mai ales ca inevitabil petrec la calculator 6-8 ore pe zi. Ma gandeam ca miscarea e foarte buna, sportul, activitatea fizica, si ca acestea vor fi puternic decimate de activitatea de IT-ist. Ma gandeam ca voi putea rezista cu o activitate foarte redusa in lumea virtuala si ca imi voi petrece ziua in lumea reala, fiind activ. Din pacate constat ca este imposibil sa nu existi in lumea virtuala, ca ne indreptam tot mai mult si mai mult spre izolare fizica si apropiere virtuala. Absolut orice eveniment, orice stire, orice informatie care te-ar putea interesa se regaseste pe internet, absolut tot ce este in jurul nostru incet incet se va regasi in lumea virtuala. Din rutina zilnica nu mai poate lipsi activitatea pasiva pe Facebook, verificarea mail-ui sau chiar conversatiile cu prietenii pe chaturi. Dar sanatatea? Dar sportul? Dar activitatea fizica? Spre ce ne indreptam?
        Salile de fitness si aerobic reprezinta in ziua de azi o solutie de compromis pe care tot mai multa lume o accepta. Neavand timp sa se plimbe seara in parc o ora, sa mearga la o activitate sportiva sau chiar sa mearga pe jos distante mai mari de 200-300 de m, tot mai multa lume rezuma sanatatea si activitatea fizica la antrenamentul in sala. Si este cat se poate de adevarat ca dupa jogging si bicicleta in aer liber, sala reprezinta cea mai buna varianta pentru a face activitatea fizica de care avem atat de tare nevoie. Dar daca pentru  adulti varianta cu sala se dovedeste de cele mai multe ori buna, exista insa o parte negativa asupra acestei solutii de compromis : copiii! 

Ce se-ntampla cu copiii si adolescentii care renunta la jocurile fizice ale copilariei, la sporturi si activitati in aer liber pentru a merge la sali de fitness si aerobic, care demult au inlocuit socializarea de pe terenul de fotbal din spatele blocului cu jocurile pe calculator in retea si prietenii virtuali? Pe langa partea de socializare activa, reala, cum se dezvolta organismul in crestere cand in loc de activitati fizice in aer liber este supus unor activitati specifice culturistilor? Stim cu totii ca entuziasmul adolescentin si dorinta de arata cat mai bine, in egala masura la fete si la baieti, fac uitate limitele normalitatii si impinge la extrem capacitatea fizica. Efortul mare, disproportionat cu doza normala la care ar trebui supus organismul, conduce la o dezvoltare fortata a muschilor, la sistarea procesului de crestere sau mai rau la probleme de sanatate datorate dereglarii procesului natural de crestere.

        Salut initiativele de introducere a mai multor ore de sport in scoala, cu conditia verificarii periodice a rigurozitatii cu care sunt tinute aceste ore (nu ma refer neaparat la un antrenament anume, ci la persimivitatea si comoditatea pe care profesorii de sport o arata elevilor in privinta absenteismului). Salut Asociatiile care sustin activitatile sportive in randul elevilor si studentilor, dar si al tinerilor in general. Salut concursurile sportive care se adreseaza tinerilor amatori, fie ca este vorba de un maraton, o competitie de fotbal sau una de inot. Simpatizez si sustin incurajarea copiilor de la cele mai fragede varste in activitati sezoniere precum ski-ul, inotul sau drumetiile montane care dezvolta atat organismul in crestere cat si psihicul inca in formare. 
        Si pe copiii de azi ii asteapta o viata de stat la calculator intr-un mediu virtual si daca nu vor "prinde gustul" activitatilor in aer liber, a dezvoltarii sanatoase a corpului cu cat mai putine influente exterioare (pastile de slabit, vitamine, proteine si aminoacizi, etc.) organismul nu se va dezvolta in ritmul natural si in mod sigur va fi condamnat la dereglare a sanatatii.

luni, 18 februarie 2013

Pana cand ne mai vindem tara?


         Unui student la buget ii este alocat anual 4.000 de lei care se transfera de la bugetul de stat, din sectorul invatamantului catre universitati care scolesc studentii. 6 ani de facultate inseamna 24.000 de lei, aproape 5.500 de euro. Calculand la nivel de ultimii 5 ani, din bugetul Romaniei s-au cheltuit 137.5 milioane de euro pentru pregatirea celor 5000 de medici care au emigrat in aceasta perioada, care s-au pregatit sub tutela unor universitati recunoscute la nivel european si care au decis ca nu merita sa profeseze in tara. Luand in calcul inginerii care au plecat, economistii si cei de la alte facultati care sunt fara servici, ajungem la o suma destul de mare pe care romanii au platit-o pentru scolirea tinerilor care nu profeseaza in tara noastra meseria pentru care au fost pregatiti. Dar in permanenta la sanatate si la educatie nu sunt bani, in spitale este criza de doctori, angajatorii se plang ca absolventii nu sunt destul de bine pregatiti si tot mai multi absolventi accepta posturi de necalificati pentru a se putea intretine. Economia Romaniei este intr-un proces de distrugere, undeva la mijlocul unui proces pe termen lung initiat imediat dupa revolutie.
         Romanii sunt constant agresati de politicile statului, sunt constransi sa faca evaziuni fiscale, sa desfasoare afaceri ilegale sau sa plece din tara pentru a trai un trai decent. Aproape intreaga industrie romaneasca care pe langa faptul ca asigura locuri de munca, oferea o productivitate ridicata si o calitate apreciata a produselor, a ajuns sa fie controlata de straini, fie de firme fantoma care au falimentat, fie de colosi care ne exploateaza scotand un profit frumos de pe urma inrobirii poporului roman.
         Intr-un studiu la nivel mondial, Romania ocupa ultima pozitie  intr-o analiza facuta de The Economist asupra posibilitatii de a strange 1 milion de dolari de catre un individ daca ar economisi tot venitul lunar pe gospodarie, cu o prognoza de 350 de ani. In timp ce bulgarii sunt cu aproape 100 de ani in fata noastra in aceasta statistica, spaniolilor le ia un pic peste 50 de ani iar americanilor 25. Statul roman lucreaza in defavoarea omului de rand, in permanenta modificand codul fiscal si politica monetara astfel incat sa omoare din fasa orice speranta a omului de rand la o viata decenta. Chiar daca platesti luna de luna contributie la sanatate, orice analiza in spital se plateste iar consultatiile sunt platite in marea lor majoritate. Somajul si pensiile sunt nedemne comparativ cu puterea de cumparare, combustibilul auto este la acelasi pret cu cel din majoritatea tarilor europene care au o putere de cumparare uneori si de 5 ori mai mare.
         Pe de alta parte, stam si ne uitam cu jind la Europa, asteptam trimestrial sa vedem ce conditii ni se mai impun pentru a fi eligibili de bani europeni, acceptam aproape stupid orice politica financiara ne impune FMI, ca doar fara banii lor nu putem trai. Si stim cu totii ca asa e, nu putem trai. Dar... Dar inainte cum traiam? Inainte de revolutie, cand aveam granitele inchise si nu "colaboram" cu occidentul, cum reusisem sa ne identificam ca o putere a Europei, ca o amenintare de viitor pentru "colosii" care azi ne dau firmituri si ne zic ce sa facem? Cum am reusit sa construim complet autohton metroul din Bucuresti, Casa poporului, atatea fabrici si baraje, cum reuseam sa nu murim de foame desi media era de 2,7 copii pe familie, nu de 1,2 cum este azi?
         Sunt de parere ca trecem printr-o perioada cumplita pentru istoria Romaniei, o perioada in care ne-am vandut tara si ne-am pierdut identitatea nationala, in care am brevetat cersetoria si furtul ca niste practici autentice romanesti in toata lumea. Decizii cumplite pe termen mediu si lung s-au luat si se iau pe fondul unei manipulari a masei pe termen scurt si a distragerii atentiei de la lucrurile cu adevarat importante, precum un iluzionist. Desi nu am absolut nimic impotriva fenomenului de globalizare, nu regret si nu ridic in slavi vechiul regim, consider ca este impetuos necesar sa devenim nationalisti, sa ne faurim planuri pentru recastigarea Romaniei, pentru incurajarea romanului de rand la munca cinstita si recompensarea acestuia pe masura. Consider ca trebuie sa stimulam si sa incurajam intreprinderile mici si mijlocii ale romanilor si sa descurajam limitarea capacitatii de munca a romanilor la nivel de sclavi. Banii romanilor trebuie sa ramana in tara, absolventii de facultate incurajati sa nu plece si sa nu se reprofileze (de ce daca se scot la concurs 2000 de posturi de medici sunt 5000 de absolventi? aceeasi situatie fiind si pe alte ramuri unde absolventii nu reusesc sa-si gaseasca loc de munca pentru ca pur si simplu sunt imens de multi absolventi pentru cate posturi libere sunt). Oamenii cu capacitate intelectuala ridicata sa ramana in tara si sa contribuie la ridicarea poporului roman, nu sa se complaca in ideea ca "vin in vacanta si chiar si atunci imi doresc sa stau cat mai putin in Romania".
         Desigur, acum sunt doar vorbe, doar probleme pe care mi le pun si este doar un fel de a privi lucrurile. Din pacate cei mai multi poarta "ochelari de cal" cand vine vorba de a se gandi la binele poporului roman, la viitorul copiilor si considera ca schimbarea ar trebui sa o faca altii in educatia, comportamentul si gandirea lor. Ei vor arunca hartii pe strada in continuare dar haideti sa fim tot mai multi cei care le strangem si le ducem la gunoi mustrandu-i, sa ne adunam si sa punem umarul la lupta surda care se da : romani impotriva romanilor!
         Ramanand cu un zambet trist in coltul gurii la sfarsitul acestui articol poate ti se pare ireal sa zici peste 10 ani : Da, si eu am pus umarul in acele momente grele in care tara avea nevoie de mine. Mie nu mi se pare.


Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Oare ce inseamna politica in Romania?


Foarte des aud de medici care au plecat sa lucreze in Franta, Belgia sau Germania. Lumea nu-i compatimeste, ba din contra exista o admiratie pentru ei, stiind ca acolo castiga mult mai bine decat in tara. In ultimul timp pe langa deja “clasicii” medici si stomatologi au inceput sa plece si ingineri destul de masiv. Care in Canada, care in Germania, fiecare dupa cum reuseste sa-si rezolve acte si fiecare cu ce preferinte are. Multi altii, enorm de multi, sunt plecati la munca necalificata. Daca raportam la cifrele de la recensamantul de anul trecut, peste 20% din romani traiesc si muncesc in afara granitelor. Ei sunt cei care aduc cei mai multi bani in tara si pastreaza economia pe o linie de plutire si clar fara ei familiile ramase in tara ar trai o viata la limita subzistentei. Dar oare nu ne-ar fi fost mai bine cu ei in tara? Oare nu ar fi ridicat mai mult nivelul de trai daca ar fi muncit la fel de serios ca si afara? Avem somaj ridicat, fabricile s-au inchis si nu mai producem mare lucru. Jumatate din populatia activa isi castiga existenta din invartitul hartiilor, fie ca sunt economisti, analisti, consultanti, avocati, notari sau doar simpli functionari publici. Munca inseamna invartitul hartiilor, pierderea vremii citind presa sau povestind la o cafea ce-am facut sau ce vom face in weekend.
La nivel macro, economia romaneasca traieste din taxele si impozitele pe care le aplicam strainilor care au cumparat bucatica cu bucatica intreaga industrie romaneasca, din banii pe care ii aduc romanii plecati la munca in strainatate si din imprumuturile constante de la FMI. Lucrarile cu statul inseamna automat delapidare de fonduri, fie ca e o autostrada sau pur si simplu un camin cultural sau un parc. Ne imbatam cu apa rece cand vedem ca economia Romaniei a crescut cu 0,2 % si ne adancim intr-o groapa fara fund fara sa constientizam serios acest lucru. Toti cei care sunt plecati afara la lucru, cand vin in tara sunt cuprinsi de un sentiment puternic de repulsie si de antipatie fata de Romania. Auzim frecvent expresii ca “La noi in Spania/Italia/Anglia etc. nu vezi asa ceva, acolo e altfel”. Oare nu putem sa facem sa fie si la noi la fel? Sa instituim o singura politica in Romania care sa ii determine pana si pe cei plecati sa se intoarca cu drag in tara? O politica de genul “Sa muncim cinstit, serios si sa castigam pe masura”? Sa renuntam la mentalitatea “capitalista” de a “ciupi” cate ceva de peste tot, de a fi interesati de venituri necuvenite si de a incerca intotdeauna sa fentam munca cinstita?
Mi se spune ca sunt influentat de mentalitatea comunista, si probabil pe undeva asa e, dar nu pot sa ma prefac ca nu remarc modalitatile prin care acum 30 de ani eram o putere cel putin la nivel European, daca nu si mondial, si acum ne zbatem in subzistenta la mila altora. Nu vreau sa ne intoarcem la ce-a fost, dar putem gasi puncte fundamentale in care situatia de acum se deosebeste de cea de atunci, si fara sa accentuez foarte mult aduc aminte doar de faptul ca saptamana de lucru avea 6 zile si uneori chiar si 7, iar astazi saptamana incepe luni la pranz si se termina vineri la pranz. Dar nu asta voiam sa punctez, ci faptul ca suntem lipsiti de viziune, suntem condamnati la o viata in care nu vedem dupa ziua de maine, in care asemenea unui sobolan care alearga pe rotita fara un scop anume si luat de val, ne concentram doar pe problemele de azi fara sa vedem imaginea de ansamblu.
Omul “politic” din Romania are un singur scop care are adesea 2 aspecte : sa-si consolideze pozitia pentru ca sa poata profita in continuare de beneficiile pozitiei ierarhice la care a ajuns si sa faca cumva sa avanseze ca sa aiba mai multe beneficii. Pe de alta parte, cetateanul de rand, alegatorul are de asemenea un singur scop si anume sa gaseasca motive sa blameze un om sau un partid si sa incerce sa-i convinga pe apropiati ca stimeaza cu adevarat doctrina partidului din care face parte o ruda apropiata sau o cunostinta foarte buna, de pe urma careia reuseste sa mai ciupeasca ceva de lucru sau alte beneficii. Exista evident si cei total dezinteresati de activitatea politica din Romania, cei scarbiti si impacati cu gandul ca mocirla tot mocirla va ramane, indiferent daca se schimba porcii care se tavalesc in ea. Pentru ei se dau circuri electorale, eugenii si mamaliga si deseori tocmai ei sunt cei care inclina balanta. Fara nicio urmare pozitiva totusi, fara nicio speranta de mai bine, fara niciun gand de “astia chiar sunt mai buni, chiar o sa faca treaba”. 
Acuzatiile si blamarile axate pe un om sau pe un partid in opinia mea nu-si au rostul. Ne-am pierdut independenta demult si nici Stefan cel Mare daca ar invia nu ar fi in stare de unul singur sa o recucereasca. Sunt convins ca Icsulescu om corect si cinstit, patriot si cu intentii bune, ajuns intr-o pozitie puternica este fortat sa joace dupa cum canta muzica. Nimeni nu face dupa capul lui si deviza “Divide si cucereste” in Romania este valabila. Pot exista 3, 5 poate 100 de oameni de genul asta in functii sus-puse, atata timp cat in permanenta sunt constransi individual de altii sa actioneze dupa cum li se spune si nu-si unesc fortele este imposibil sa schimbe ceva. Da, mai apar mici acte de normalitate patriotica, de rezistenta asupra “asupririi neamului”, dar sunt extrem de neinsemnate si, ce e cel mai important, sunt izolate. 
Observ astazi ca din ce in ce mai mult tinerii incep sa se revolte si cauta solutii de revitalizare a societatii romanesti. Observ atat chestii generate fortat la comanda, cat si acte sincere si cu real sentiment patriotic. Doar ca pana nu vom reusi sa ne organizam si sa actionam impreuna, ca o forta nationalista real independenta, sansele de reusita sunt 0. Voi incerca si sper sa fac parte din acea miscare de rezistenta care se naste incet incet in Romania si care este singura sansa reala de a ne recapata mandria de romani, de a repune Romania la loc de cinste in discutia dintre cei 5 oameni care conduc lumea. Mi-e scarba de “politica” de azi din Romania, de mizeria imorala in care guverneaza banii. Sunt convins ca nu sunt singurul.

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Toate-s la fel?


Parintii si bunicii nostri au crescut intr-o lume mult mai aspra si mai dura decat cea in care traim astazi. Au fost invatati cu munca grea inca din’nainte de a intra la scoala si au facut mult mai multe sacrificii pentru a putea urma cateva clase sau chiar un liceu sau o facultate. Deunazi povestea o doamna de 75 de ani ca a dat la facultate la medicina si a intrat prin alunecare la constructii. Tatal meu imi spunea ca parintii lui au vandut o vaca si au mai pus ceva bani pentru a putea sa-i cumpere un calculator de buzunar cu cele 4 operatii primare. Vremurile s-au schimbat mult si desi astazi nu traim in cele mai roz conditii, putem spune ca am evoluat foarte mult. In schimb, din punct de vedere spiritual si emotional consider ca am involuat la fel de mult.
Astazi suntem superficiali, nu ne mai dam o mana pentru un prieten, ba din contra daca vedem ca e la ananghie ii dam o palma sa pice si mai tare si pe urma ii intoarcem spatele. Ne sapam colegii de munca, ne concentram pe o socializare de conjunctura si nu mai reusim sa cream legaturi profunde cu cei de langa noi. Lumea in jurul nostru, mass-media pe care o pomeneam in postul de ieri, ne-au impregnat ideea ca pentru ca sa fim fericiti trebuie sa facem orice si sa ne focusam pe o fericire egocentrista. Divorturile si adulterele au devenit niste lucruri banale, atat de comune incat sunt acceptate de comunitate ca fiind aproape normale. Mariajul in sine nu mai are o insemnatate profunda si din ce in ce mai multi copii sunt nevoiti sa creasca in familii despartite.
Bunicul meu a furat-o pe bunica mea; a mers si a luat-o cu japca de acasa si s-au casatorit. Era cu 7 ani mai tanar ca ea, un pic alcoolic si un pic agresiv. Dar s-au iubit, au trecut peste problemele pe care le-au avut si astfel tatal meu a crescut intr-o familie unita, inconjurat de dragostea parinteasca. Nimeni si nimic in lume nu ma va convinge ca nu s-au iubit si ca nu au avut o familie fericita. I-am vazut traind impreuna pana la adanci batraneti si sunt convins ca au fost fericiti impreuna. Dragostea si iubirea sunt sentimente care se bazeaza pe respectul reciproc, pe legatura mentala care se stabiliste si pe ideile si conceptiile de viata apropiate dintre cei 2. Dragostea si iubirea nu sunt scantei, ci mai degraba jaratecul ce ramane dupa ce ard in cele mai vii flacari pasiunea si atractia. Superficialitatea din jurul nostru, lumea in care traim astazi, ne indruma spre a cauta persoana care sa te faca fericit acum, cu care sa te simti bine acum, fata de care sa ai sentimente puternice de atractie fizica. In privinta conceptiilor despre viata, a culturii fiecaruia, a respectului si admiratiei reciproce, in general se convine asupra ideii “lasa ca o sa fie bine, te iubesc atat de mult incat o sa facem sa fie bine”. Dar pasiunea si atractia fizica e trecatoare..
Copiii necesita multa rabdare si stapanire de sine; problemele zilnice care apar la un moment dat, nelinistile sufletesti sau chiar fanteziile neimplinite, alaturi de monotonie si tendinta societatii de a favoriza schimbarea ajung de multe ori sa desparta alta data cupluri in culmea fericirii. Conjuncturile determina de multe ori adancirea relatiilor si grabirea lucrurilor firesti: varsta, presiunile parintilor sau a prietenilor, sentimentul de neimplinire in viata pot duce la luarea unor decizii timpurii. Aspectul sexy, supreficialiatatea si chiar fobia de singuratate pot pune in umbra gandirea profunda asupra unei unici iubiri in viata, asupra respectarii juramintelor asumate si conduc deseori la certuri sau violente si ulterior la despartiri cu traume psihice.
Insa acesta nu vreau sa fie un post pesimist. Asa cum strabunicii, bunicii si parintii nostri au dus sau duc in continuare o viata frumoasa in 2, impartasesc sau au impartasit pana la sfarsit o dragoste neconditionata, asa o putem face si noi. Doar pentru faptul ca vedetele de la Hollywood divorteaza dupa maxim 2-3 ani de casatorie nu inseamna ca asa e normal. Doar pentru ca societatea accepta astazi ca fiind “macho” o persoana divortata nu inseamna ca asa este. Fiecare isi traieste viata asa cum vrea, fiecare este raspunzator de deciziile pe care le-a luat, si fiecare ajunge intr-un moment in care se poate auto-judeca si poate sa se bucure sau sa se intristeze pentru deciziile pe care le-a luat. Dedicarea in totalitate  unei persoane, depasind greutatile si problemele pe care le intalnesti pe parcursul vietii, iti aduce castigul maxim in viata : bucuria si fericirea de a avea pe cineva alaturi intotdeauna, de a impartasi fiecare bucurie si fiecare necaz, iti aduce sprijinul de care ai nevoie in momentele grele si, per ansamblu, iti ofera sentimentul de implinire in viata.
Gandeste-te pe termen lung, nu pe termen scurt : este viata ta, nu o trata cu superficialitate! Nu distruge ideea sacra de familie si dedica-te unei singure persoane pentru toata viata. Si chiar daca am presupune ca toate persoanele ar fi la fel, alege-o pe cea care iti place cel mai mult si dedica-te ei. Daca nu ai gasit-o deja, ai rabdare : poate nu o cauti destul sau poate nu stii ce cauti. Dar orice ai face, nu fi superficial!

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Viclenia Mass-Mediei


Iti propun un exercitiu : presupunem ca azi esti in pielea unui director de ziar, de televiziune, de radio, sau de ce nu, de un site de mass-media. Esti pus in postura de a alege intre kitch-urile si analfabetismele pe care le poti servi publicului larg, acestea aducand tiraj/audienta si evident bani, sau emisiuni si informatii serioase, fara mondenitati si cancanuri, dar cu care sa te adresezi unui procent de maxim 20% din care buna parte nici nu e interesata. Ce alegi? Oricat ai vrea sa te duci spre cei 20% ai nevoie de restul pentru ca sa poti sa creezi o profitabilitate, iar pe cealalta parte daca insisti cu analfabetismele, pana si analfabetii se vor satura. Asa a luat nastere in Romania anilor 2000 categoria de mijloc a mass-mediei care e intesata cu informatii cretine, lipsite de interes, care starnesc controverse intre distinsele doamne ce manca seminte in fiecare seara pe banca din fata blocului, dar care pe alocuri ofera si cateva informatii si emisiuni/articole aparent mai serioase.
In spatele fiecarei pa rticele a mass-mediei se afla un om, sau adesea un grup de oameni, care analizeaza in permanenta dependenta de mondenitati si de informatii socante dar fara niciun impact real, care decide care este nivelul de seriozitate si de intelectualism la care trebuie sa se ridice, fara a cadea in panta celor 20% si a ii pierde pe cei multi si … aducatori de bani. Au trecut ani buni pana “majoritatea” si-a dat seama ca de fapt emisiunile sunt regizate, ca de fapt unele articole si dezbateri politice sunt tendentioase, ca se distorsioneaza adevarul pentru a crea un spectacol. Dar, ca si in cazul wrestling-ului care si dupa aparitia reportajelor si documentarelor cu luptatori care declarau ca totul e trucat continua sa aibe o audienta ridicata, romanii ignora faptul ca sunt mintiti in fata si iubesc spectacolul. Orice lacrima varsata la televizor, orice poza induiosatoare cu un bebelus cu o malformatie sau un catelus abandonat starneste automat simpatie si compasiune, interes si creeaza audienta.
Evident mass-media este un spectacol, o mascarada menita sa coloreze vietile unor oameni monocromi. Cu mici exceptii de articole sau emisiuni care se adreseaza preponderent minoritatii de 20%, restul e cancan, vorba ziarului omonim. Subjugarea voita a omului de rand de catre mass-media este de multe ori ceea ce face diferenta intre o viata anosta, deprimanta, si o viata “normala”. De aceea intr-o majoritate covarsitoare barbatii care muncesc in fabrici sau in industrie in general urmaresc zilnic ziarele si televiziunile sportive, de aceea doamnele si domnisoarele care lucreaza zilnic la un birou facand acelasi lucru isi gasesc relaxarea intr-o discutie cu “prietenele” despre Oana Zavoranu, Andreea Marin sau Elodia. Este acel ceva de care au oamenii nevoie ca sa treaca prin viata, sa uite de grija constanta a zilei de maine si sa mentina niste relatii de prietenie falsa bazata pe un domeniu comun de interes.
Din pacate, an de an acest mediu in care se invart poate cei mai multi bani in Romania, isi ia tribut. An de an tot mai multi se limiteaza intelectual la un nivel sub-mediocru, tot mai multi intra in lumea “majoritatii”. Evident vorbesc despre cei care reusisera sa vada si sa acuze toxicitatea in special a televizorului, care aveau mintea deschisa spre informatii utile si cu adevarat interesante si care rejectau instant kitch-urile. Cei care realizau ca reclamele devin din ce in ce mai penibile si mai injositoare la adresa romanilor. Cei care se simteau ofensati si jigniti de aparitia constanta a nudurilor si obscenitatilor aducatoare de audienta. An de an procentul de 20% scade si tare mi-e teama ca peste 5 sau 10 ani, irelevant in cat timp, procentul o sa fie de 3-4%. Tare mi-e teama ca oricand se va putea manipula un intreg popor prin intermediul mass-mediei, ca daca aceasta il va prezenta pe Presedintele Romaniei ca fiind un criminal se vor forma armate civile care vor incerca sa-l omoare, sau daca se va prezenta Premierul Romaniei ca fiind un violator de minore toate mamele de fete vor vrea sa i se reteze barbatia. Ca absolut orice se va dori sa se implementeze in gandirea romanilor se va putea realiza pe fundamentul dependentei de mass-media. Din punctul asta de vedere, viitorul mi se pare jignitor la adresa unei natii care a dat omenirii genii si care si-a pastrat demnitatea si integritatea indiferent de conditiile istorice.
Evident, acum majoritatea nu o sa imi dea dreptate. Evident, desi am exagerat intentionat, mi se va reprosa ca sunt un pesimist si privesc doar partea negativa a lucrurilor. Desi apreciez un documentar bun, un articol in presa sau o stire care contine informatii cu adevarat utile, simt nevoia sa trag un semnal de alarma asupra intregii mass-medii romanesti. Simt nevoia sa lupt pentru ca acei 20% sa nu ajunga niciodata 2%. Ma doare si ma intristeaza cand vad nivelul de “cultura” la care s-a ajuns in Romania si cand stiu ca intr-un procent foarte mare vina este a mass-mediei. Asa cum spuneam intr-un post anterior, oamenii sunt tentati sa aleaga varianta negativa, rea, interzisa sau blamata de altii, si exact asta a facut media in ultimii ani, a speculat si s-a imbogatit indobitocind poporul. Continui sa sper ca nu sunt singurul care vede lucrurile asa…

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Esti fericit?

A se urmari videoclipul dupa citirea articolului. Recomand versiunea  cu subtitrare  de pe linkul de mai jos pentru ca este un speech foarte alert si necesita concentrare pentru intelegere precisa.
E mijlocul lui Februarie. Din 14 in 1 si-n 8, ajungem imediat la Paste, 1 Mai si e vara deja. Un weekend la mare, o baie la strand, o bere la terasa, o excursie la munte si e toamna. Incerci sa recuperezi timpul pierdut in vara, sa-ti reintri in ritm cand te trezesti cu planuri pentru Revelion si uite-asa a mai trecut un an. Iti faci planuri noi, iti setezi noi obiective, analizezi ce-ai facut in anul trecut. Zi dupa zi, problema dupa problema, distractie dupa distractie, zilele se scurg, banii se cheltuiesc, anii trec si noi imbatranim. Adesea ne mai trezim din amorteala, doar pentru un minut, cand mergem la o nunta al unui prieten mai tanar, la un botez sau la o aniversare, cand mai constientizam anii care s-au scurs in spatele nostru.
Impacati cu soarta noastra, cu neajunsurile si in egala masura bucuriile de zi cu zi, cu prietenii noi pe care ni-i facem si cu cei vechi de care nu mai avem timp, reluam an de an aceasta calatorie de 4 anotimpuri cu speranta de mai bine, de absenta a ghinioanelor si de conjuncturi prielnice succeselor. Ne comparam si ne raportam zilnic la societatea din jurul nostru, de cele mai multe ori fiind nevoiti sa regresam involuntar pentru a ajunge “in randul oamenilor”, pentru a nu fi priviti cu rautate sau marginalizati. Suntem setati de mici pe ideea clasica a muncii traditionale, aducatoare de venit putin, dar sigur, a vietii monotone cu un obiectiv submediocru – un apartament/o casa si un concediu pe an, pe langa banii necesari intretinerii familiei. Abaterea de la aceste obiective este condamnata aproape de toata lumea, in special de parinti. Nesiguranta si frica de a fi un temerar, unul care sa gandeasca in afara tiparelor, care sa-si urmeze un vis cu patos si cu perseverenta, este amplificata de nevoia primara, zilnica, de bani, de aceasta unealta de subjugare in masa.
Mi-aduc aminte ca picam in depresie cand incepeam sa ma raportez la cat ar trebui sa castig si sa pun deoparte, comparand cu cat castigam efectiv. Incepeam sa-mi pierd increderea in mine, sa ma inhib, sa-mi doresc sa fiu in randul majoritatii. Am depasit acest stadiu incercand sa ignor problema banilor, incercand sa fac in asa fel incat sa supravietuiesc si sa-mi urmez visul, sa ma concentrez pe ce e cu adevarat important, si nu pe bani : implinire, fericire, mandrie. Am inceput sa gandesc pozitiv,  sa caut in mine sa descopar calitatile si atuurile mele, sa incerc sa le folosesc, sa-mi determin drumul in viata fara a ma concentra pe bani. Sa incerc sa supravietuiesc, si nu sa fug dupa castiguri mari pe termen scurt, sa construiesc ceva pe termen lung, sa imi gasesc bucuria zilnica si acea stare de spirit pozitiva care te ajuta atat de mult. Fiecare are drumul lui in viata, drumul ales de el, nu cel care ni se ofera, nu cel pe care ni-l aseaza circumstantele. Nepasarea, frica, lasitatea, acestea sunt cele care ne tin subjugati, care nu ne dau dreptul sa ne facem viata frumoasa si fericita.
Gandirea pozitiva, ignorarea pe cat posibil si minimalizarea problemelor, concentrarea pe activitati pozitive, de creatie, de constructie, aceasta consider ca este reteta succesului. Inlocuind acel “sunt la fel de fericit ca si ceilalti” cu “sunt cu adevarat fericit ca nu sunt ca ceilalti” poti ajunge sa ai noi perspective in viata, sa te bucuri si sa vezi viata asa cum n-ai mai facut-o si asa cum ai crezut toata viata ca nu o vei face, ca nu este pentru tine. Videoclipul pe care l-am uploadat (pe care repet, il recomand cu subtitrare si vizionat de mai multe ori) reprezinta un apel de trezire, de analizare si constientizare a situatiei in care suntem, de pus sub semnul intrebarii daca vrem sa fim pe acel grafic sau deasupra lui, daca vom ajunge la batranete sa fim mandri ca am facut ce voiam in viata si am lasat ceva in urma noastra, sau ne vom plange de ghinionul pe care l-am avut in viata si de faptul ca nu am exploatat o inteligenta si un entuziasm al unui tanar ce-si dorea mai mult dar care “n-a putut”. Pana la urma, ce este fericirea pentru tine?


Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul