luni, 18 februarie 2013

Timpul


Timpul trece, verificand mailul, citind o stire, dand un telefon.. Click dupa click, minut dupa minut, zi dupa zi, si doar din cand in cand ne dam seama ca a mai trecut un an, ca am mai sarbatorit un Craciun sau un Paste. Zi de zi ne luptam cu regulile societatii incercand sa trecem zambitori prin viata, ignorand problemele si oamenii rai care ne inconjoara. Viata e de fapt un ciclu care se invarte intre banii pe care ii incasezi lunar si banii pe care ii cheltuiesti lunar, un du-te vino continuu in care placerile noastre se impart intre o iesire in oras la o bere cu prietenii sau un weekend la ski sau intr-o aventura montana. Destul de putini, dar exista, acei oameni care considera munca parte din placerile personale, care se dedica si sunt fericiti atunci cand lucreaza, care spun in gand in drum spre lucru dimineata “ce ma bucur ca ma duc la lucru”.
Acestia sunt fericitii, cei putini alesi care reusesc sa fure un pic mai multa “placere” de la viata decat majoritatea, care traiesc parca mai intens si mai cu zambetul pe buze. Din nefericire, ei sunt 5%, restul se zbat in acel du-te vino, se complac in fericirea minima sau poate pur si simplu au uitat ce inseamna sa fii fericit si traiesc o viata anosta, fara macar sa se mai gandeasca la asta.
“Asa face toata lumea”, “Viata e grea” si alte expresii de genul asta sunt menite sa subjuge psihic orice incercare de evadare, orice neliniste sufleteasca si orice gand de “eu pot mai mult” pe care l-am putea avea. Si, evident, ajungand acasa si vazand ca frigiderul iar e gol, ca iar a venit factura la gaz, sau ca se apropie termenul de platit chiria, incepi sa revii la problemele zilnice si accepti acel “asta e”, gandindu-te ca totusi esti mai bine ca altii si ca totusi iti mai permiti o iesire la bere la sfarsit de saptamana.
Dar… Oare chiar nu se poate mai mult? Oare chiar cei 5% sunt cei mai norocosi oameni, sau exista si un dedesubt in viata fericita a lor?.. Se-ntampla sa fii intr-o discutie amicala cu un prieten si sa intrebi sau sa fii intrebat “ce mai stii de X-ulescu”. Din cand in cand, X-ulescu respectiv e unul din cei 5%, sau macar e foarte aproape, si atunci reactia noastra e de genul “al naibii, ce noroc are ala”. Eu cred ca nu norocul da peste noi, ci noi dam peste el. Incercand, cautandu-l, fortandu-l. Tot ce am reusit sa fim in viata, tot ce am stiut sa luam de la educatia primita, toata scoala vietii pe care o avem, totul contribuie la acel noroc pe care la un moment dat il avem. Inevitabil, in viata fiecarui om, exista momente care tin de sansa, de noroc, de hazard, momente de care putem profita, sau sanse care trec pe langa noi. Gandirea pozitiva si exploatarea sanselor, cateodata chiar si fortarea norocului, sunt lucrurile de importanta cruciala in diferentierea individuala, lucruri care inclina balanta intre avutie si saracie, intre fericire si tristete, intre succes si insucces. Nu degeaba vorba din batrani zice ca “Dumnezeu iti da, da-n traista nu-ti pune!”.
Noi suntem arhitectii vietii noastre, noi suntem de vina sau merituosi pentru deciziile pe care le-am luat, sau cateodata pe care nu le-am luat. Norocul? Sansa? Soarta? Sunt niste cuvinte goale! Niste cuvinte de care se agata cei fricosi, cei slabi, cei care se complac in situatia lor.. MAJORITATEA!
Iar daca hazardul isi are locul lui in Univers, acesta intervine in lucrurile care nu depind de noi, in boli, in accidente, in viata animalelor si in lumea inconjuratoare. In aprecierea vietii noastre, in reusitele si nereusitele noastre, in evaluarea si comparatia nivelului de trai la care am ajuns, “norocul si-l face omul cu mana lui!”.

Apasa pe butonul de Facebook de mai jos share daca ti-a placut articolul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza!